Tipare

      Deschideţi imaginea într-o altă fereastră pentru a o vedea mai mare!

     Cu greu recunoaştem ceea ce e adevărat, suntem doar nişte pioni ai timpului, nişte actori ce interpretează un scenariu, dar culmea, avem şi liberul arbitru, ele coexistând, noi credem mai mult în existenţa celui din urmă, dar e doar pentru că suntem atenţi la prezent şi viitorul imediat, dar dacă studiem făşii de timp trecut, 5000, 10.000, vedem circularitatea evenimentelor, apogeu, declin, sus, jos, evoluţie, involuţie.....şi astfel iese la iveală adevărul despre destinul nostru, dar fără să-i ştim finalitatea......ăsta va fi misterul cel din urmă.  Eu aşa privesc lucrurile, aşa îmi este uşor să-mi explic de ce m-am născut gay, de ce trebuie să suport intoleranţă, de ce trebuie să lupt (fiind angrenat în această luptă din oficiu), de ce trebuie să trăiesc şi să nu fac ceva necugetat, de ce trebuie să ofer speranţă, zâmbete şi putere oamenilor!

    Mă îngrozesc comentariile la finalul unor ştiri care relatează ceva despre comunitatea gay.....ne urăsc absolut, ne-ar distruge şi ne-ar răni şi cred că suntem cele mai groaznice fiinţe care trăim pe acest pământ......dar noi suferim pentru că ştim cât de natural ne simţim în această postură, ştim că nu ne-am putea schimba, nu observăm barierele acestea între genuri pe care alţii le declară de netrecut....şi cu toate că oamenii aceştia sunt foarte activi, puţini din întreaga societate se exprimă, fiindcă mulţi consideră subiectul tabu, ăsta e nivelul "TE IGNORĂ" !

     Apoi urmează ca prin intermediul presei, al unor organizaţii, a presiunilor din afară, a globalizării şi a influenţei vestice societatea care te ignoră să audă tot mai mult despre fenomenul ăsta, despre "ciudaţii" ăştia....aşa debutează faza "RÂD DE TINE"........se fac glume, discriminatorii şi urâte, dar amuzante pentru dreptcreştini, apar la televizor tot felul de personaje cu diverse particularităţi care nu poţi să spui că reprezintă întreaga comunitate lgbt......ştirile sunt prezentate pe un ton ironic, glumeţ, neserios........aici vine momentul în care comunitatea începe să reacţioneze, "ăştia nu ne reprezintă, noi suntem aşa şi aşa.....cerem drepturi, facem parte din organizaţia mondială X, Y, Z, şi într-o ţară din organizaţia asta căsătoriile între oameni de acelaşi sex sunt permise, de ce acolo se poate şi aici nu, de ce argumentele de acolo nu sunt bune şi pentru cazul nostru......şi aici începe lupta concentrată pentru obţinerea acestor drepturi, prin justiţie, lobby, chiar şantaj.......voturi......asta urmează să se întâmple şi în România înviitorul foarte apropiat, 5-6 ani.  Tu lupţi pentru drepturile tale, dar crezi că ei stau liniştiţi în timp ce tu vrei să ai ce ei au de mii de ani? Poi NU!!! Încep să te asocieze tot mai mult cu zoofili şi necrofili (care până la urmă au şi ei libertatea lor, dreptul asupra propriei vieţi) marşuri, slujbe, urăăăăăăă, atacuri, crime, ameninţări, şantaj, te distrug, fizic şi psihic, mai ales pe cei care sunt în fruntea acestei lupte, îşi spun: "omoară păstorul şi turma se va destrăma"........

    Singurul lucru adevărat dintr-un basm e acela că binele învinge întotdeauna răul......aşa se va întâmpla şi aici, pentru că ştim că nu e greşit ce facem, nu noi am ales să fim aşa, nu există bariere care să oprească iubirea......şi astfel NOI CÂŞTIGĂM !!! Asta e verificat în cazul unor state ca Olanda, Belgia, unde cei ca noi se bucură de tot sprijinul, drepturile şi zâmbetele celorlalţi, sigur, poate încă nu generalizat, dar din ce în ce mai mulţi se simt tot mai comfortabil cu asta....absolut toată lumea va accepta într-un final că noi suntem aşa cum simţim că suntem, dar toate la timpul potrivit...ce frumos se va vorbi despre noi peste 400 de ani, despre curajul nostru, despre bucuria noastră, nu renunţaţi!!!

Aş vrea să fiu lupişor şi să nu-mi fie ruşine de mine

Ce mult mi-ar plăcea să fiu animal, un lupişor, într-o haită, cu responsabilităţi, cu siguranţa că cineva mă iubeşte, cu gândul că aş putea să ajung masculul alpha, fiind sigur că nu pot fi ignorat, fiind prea important pentru ei. Ca om, eşti încercat de foarte multe ori de sentimentul de inutilitate, te crezi inadecvat mediului în care trăieşti, şi frica te face să crezi că la fel ar fi şi dacă ai fugi peste mări şi ţări, ai fi la fel de neinteresant şi pentru nişte japonezi cumsecade care găsesc mult mai fermecătoare o floare de cireş, şi pentru un african care poartă apă de la kilometrii întregi până acasă cu mai multă plăcere decât să te asculte pe tine sau pentru un cercetător din Antarctica care fuge şi se ascunde de tine prin cotloanele unei staţii de cercetare şi începe să-şi numere sprâncenele de la pleoapa ochiului drept.......oamenii fug de oameni, iar acest lucru este atât de greşit!  E foarte adevărat că găseşti, numai dacă vrei, la orice, nod în papură, dar în momentele astea când lumea o duce tot mai greu, sunt tot mai dese momentele în care să fi predispus la starea asta pesimistă ucigaşă.......ucigaşă de vise, de vitalitate, ucigaşa magiei din viaţa ta, care atunci când dispare, parcă deschide uşa unei gropi de gunoi care se află deasupra ta şi te loveşti de toate mizeriile celorlalţi, şi mai târziu ajungi să ai propriile tale mizerii.....şi trebuie să tot urci, că altfel de îngroapă...

Este atât de ciudat, dar totuşi explicabil ceea ce fac, e inexplicabil de ce continui să fiu aşa....mă văd altfel faţă de toţi ceilalţi, cu adevărat unic, atât de îndrăgostit de fiinţa mea interioară şi fascinat de ea, dar în cadrul societăţii acţionez atât de previzibil, atât de mult "aşa cum se doreşte", sunt un clişeu uman, cu un profil atât de comun şi nu-mi pot explica de ce nu pot să renunţ la a mai fi aşa, am vrut de atâtea ori să schimb ceva, iar timpul trece şi nu se schimbă nimic, din tot ce am se pare că-mi lipseşte puterea, de a face această schimbare, dar şi de a-mi exterioriza iubirea care se aseamănă atât de mult cu Terra, care-şi trimite lava atât de rar spre suprafaţă prin ceea ce denumim noi vulcani, dar şi invers, primesc atât de rar semnale de iubire din partea celorlalţi câte erupţii vulcanice au fost pe pământul ăsta în ultimii 20 de ani....şi au fost puţine (nu cercetaţi pe wikipedia, aveţi încredere în mine). 

Garduri sparte, trenuri deraiate, galaxii noi, prezervative expirate, vise pietrificate şi păsări moarte, mai nou! Da, suntem în anotimpul rece al umanităţii, iubirea e undeva prin Siberia, îngheţată, şi da, măi homofobule, doi bulangii care se iubesc, aşa cum pot, din cauza ta, trag încet acest cub îngheţat spre Mongolia, spre deşertul kazah, ei aduc primăvara pentru toţi, gheaţa se topeşte şi vom da uitării această fază criogenică a conştiinţei noastre colective..........oooo, dar ce facem cu gay-ii care nu cred în iubire ci numai în sex!?.......observaţi cum trec de la ceva universal la un microcosmos cam înspăimântător........este normal ca în momentul în care nu reuşeşti să faci sex un timp îndelungat, hormoni ai cât cuprinde, auzi de sex toată ziua, amica ta cea mai bună îţi povesteşte despre cât de dotat e iubitul ei şi câtă imaginaţie are.......e ok să accepţi să o faci în primul tufiş cu primul bolnav de singurătate, dar, ATENŢIE!, să recunoşti asta, mai ales pentru tine, şi pentru ceilalţi cărora le pasă de tine.....da, ai fost pur şi simplu disperat, îţi doreai asta.....dar multora dintre noi le este frică de propriile dorinţe, de propriul prezent, de ce au ajuns să fie.........şi ajungeţi să răniţi oameni nevinovaţi, vă prefaceţi că sunteţi mânaţi de ceva sentimentalicesc (şi probabil vă minţiţi şi pe voi la fel) dar voi poftiţi ceva mai carnalicesc, mai instant, evident că plantaţi sămânţa a ceea ce proştii cred că e începutul unei relaţii, a unei iubiri trainice, a unei minţi conecte care-ţi doreşte binele.....şi plecaţi.........bun, ăla părăsitu' suferă, aşteaptă un semn, şi suferă cât să fie necesar pentru reîncarnarea într-o fiinţă superioară (legea karmei) şi apăreţi din nou, cu aceleaşi intenţii bune aparente, după maxim câteva ore se consumă actul sexual şi muriţi din peisajul credulului până să vă moară şi spermatozoizii undeva pe corpul victimei, parcă 72 de ore zicea cineva....şi stă atât de mult numai dacă se gândeşte că nu are ce mânca acasă, sau a început să ningă abundent şi se gândeşte că drumarii nu au apucat să cureţe încă carosabilul......of of......sau alt gen de întâmplări, diferite, într-o altă extremă: iubirea e mare amintiri foarte multe şi frumoase împreună, câteva luni de fericire şi încet apar certurile, gelozia, foarte multe cuvinte urâte adresate celui pe care-l iubeşti în momente tensionate.....despărţiri, reîmpăcări după câteva zile, mesaje, telefoane, "te rog să mă ierţi"........"bine, te iert!" alte 2 săptămâni faine, alte certuri după, deja un tipar, ambele părţi acuză, alte confesiuni, alte iertăciuni.......(cred că asta ar fi soluţia ieşirii din criza economică, cum făcea biserica catolică cu vinderea unor iertăciuni sau cum se numeau pentru păcatele vulgului, la fel să emită şi statul român, în premieră universală, pentru îndrăgostiţii care vor o a doua şansă nişte bonuri valorice)...să revin: şi tot aşa, odată-s împăcaţi, odată certaţi, dar ei se iubesc, sincer şi real, dar suferă, dar nici nu pot să-mi explic de ce am ajuns să fim atât de bolnavi încât să-i vorbim urât persoanei pe care o iubim, persoanei care ne-a iertat de-atâtea ori şi căreia i-am promis că nu o să mai facem greşelile alea..cât de instabil psihic suntem, cum ne agităm puţin şi creşte tensiunea scoatem repede cele mai urâte cuvinte din noi...(eu nu, că nu ştiu să înjur, nu am făcut asta niciodată) şi apoi regretăm....dar există o lege a universului, nimic nu se pierde, totul rămâne, nimic nu e uitat....şi astfel cineva are în faţă istoricul macabrei noastre vieţi, a urâtelor noastre cuvinte, pe mine asta mă înspăimântă şi mi-e frică că într-o zi voi primii într-un plic, în cutia poştală, stenogramele acesto momente......

Ideea e că multor prieteni li se întâmplă ceea ce am descris mai sus, dar vă rog să mă ajutaţi să găsesc o soluţie pentru ei la cea din urmă, cu cearta şi împăcarea......cum să se ajungă la ceva stabil, având premisa că ei se iubesc, dar se pare că sunt instabili emoţionali, se ceartă, suferă, se împacă, declaraţii peste declaraţii....totul se repetă, se mai termină astea undeva? ce recomandaţi: despărţire sau.....?

Aaaaa, şi am găsit o poveste pe un blog, aveţi link-ul spre ea aici.

Totul a fost extrem în ultimele luni, răul înţeapă tot mai adânc, binele ridică cortina tot mai sus şi văd tot mai bine minunile acestei lumi, e oarecum logic să fie aşa....şi corect şi corect politic...hahaha/ hihihi

Vă îmbrăţişez, puţini mei vizitatori!