Toate blogurile gay pe care le-am găsit în ultimii ani (116 - actualizat septembrie 2014)

marți, 29 decembrie 2009

Şi acum eu ce mai citesc?


Se pare că după 5 ani de existenţă revista "Idei în Dialog" va înceta să mai fie editată . O să-mi fie dor de paginile mari, pe care curgeau numai şiruri de cuvinte frumoase şi pretenţioase, de creaţiile lui Devis Grebu care erau atât de frumoase şi importante pentru revistă. Teancul de reviste pe care îl am în bibliotecă aduce mai mult a enciclopedie decât a foi lipsite de orice valoare odată cu trecerea timpului, şi tocmai mi-am propus să parcurg toate articolele, din nou. De la primul număr, până acum în decembrie, la ultimul, revista a pierdut din păcate 8000 de cititori, rămânând acum, conform BRAT cu aproximativ 3200 de cititori, motivul falimentului fiind evident. Eu nu pot să-mi dau seama cărui motiv se datorează această diminuare a interesului pentru revistă, despre care nu poţi spune că te plictiseşti, nici măcar după 5 ani. Mă gândesc cu amuzament la momentele în care hoinăream prin tot oraşul, pe la toate chioşcurile de ziare să cer revista, ea venind aproape tot timpul neregulat, odată reuşeam să o cumpăr în a doua zi a lunii, odată în a zecea, chiar şi în a şaptesprezecea.

În lunile ce urmează o să cumpăr "Observator Cultural" să văd dacă poate să-mi ofere aceaşi plăcere citind-o. Voi citeaţi "Idei în Dialog" ?

Ahhh....şi un articol care v-ar putea interesa: Ideologie şi Drept. Homo Europaeus la CEDO

marți, 22 decembrie 2009

Noua viziune asupra civilizaţiei

Am fost întotdeauna interesat de futurologie şi cum reuşeşte această nouă ştiinţă să influenţeze deciziile politice. Sunt tot mai mulţi cei care se trezesc din visul capitalist şi observă ascensiunea unei noi elite, existenţa unei democraţii teoretice dar nu şi practice, iar în aceste circumstanţe ei îşi îndreaptă atenţia şi suportul spre alternative ce oferă îmbunătăţiri actualului sistem ori spre idei complet noi, revoluţionare. Mă agasează imaginea democraţiei triufătoare, care nu ţine cont de situaţia reală: unele state sunt mai democratice decât altele, libertatea e prost înţeleasă, demnitatea umană nu e respectată, lipsa educaţiei civice, derapaje grave ale instituţiilor, ale presei, lipsa comunicării între reprezentanţi şi aleşi....acestea sunt greşeli fundamentale ce până la urmă anulează toate beneficiile aceluiaşi sistem. Când o anumită ideologie ajunge să fie criticată intens ea a avut posibilitatea să demonstreze deja de ce era capabilă, declanşând un instinct al schimbării, ea devenind cauza, sămânţa noii mişcări ideologice. "The Venus Project" este inovaţia socială, culturală şi tehnologică de care lumea are nevoie. Celor care critică democraţia li s-a cerut să aducă alternative funcţionale, acum o avem, am impresia că dezvoltarea şi implementarea ei este inevitabilă sperând că popoarele lumii îşi vor găsi valorile comune şi le vor promova prin educaţie, conştienţi fiind de descoperirile ştiinţifice. Inevitabilă deoarece tehnologia penetrează şi preia tot mai multe activităţi la care omul participă direct. Industria a fost robotizată în mare parte, agricultura şi ea, au mai rămas serviciile care, şi ele, înlocuiesc omul cu interfeţe digitale.

Puteţi citi despre proiect aici: www.thevenusproject.com sau o traducere parţială a saitului, în română, aici: www.proiectulvenus.ro şi despre mişcarea Zeigeist aici, în română.

Noua elită constituită din bancheri, oameni de afaceri cu monopol, politicieni de nivel înalt se vede ameninţată de viziunea egalitarismului ce caracterizează proiectele ca cel de mai sus şi le tratează cu indiferenţă, odată ce ei au puterea de a le finanţa, de a le promova mediatic şi de a alcătui un pachet de legi potrivit pentru aplicarea lor. Sigur, în viitor puterea mulţimi va decide iar, dar întotdeauna oamenii au sperat că va fi posibil un dialog constructiv între ei şi "despoţi", înainte de o revoluţie violentă.

Evenimentele lumii sunt percepute diferit de fiecare dintre noi, iar când educaţia îi va permite oricui să înţeleagă că "I am what I am", că iubesc pe cine vreau, că sunt cum vreau, că mă iubesc şi sunt mândru de mine, atunci înseamnă că ea a reuşit să-l determine pe individ să se privească pe sine recunoscând că "celălalt"nu e o greşeală dacă e diferit. Doar atunci oamenii vor trăii şi nu doar vor exista.

vineri, 11 decembrie 2009

Statusul omului politic român

"Politica este ştiinţa despre cine primeşte ce şi când."



Politicianul român, înainte de toate, îşi ignoră principala lui menire: ajutorul care trebuie dat cetăţenilor care l-au ales, el uitând că are rolul de a reprezenta interesele unui grup foarte "colorat", şi îi priveşte cu dipreţ, văzându-i ca pe nişte votanţi şi nu ca cetăţeni care trebuie să treacă printr-un sistem birocratic infinit pentru a demonstra că există, că vor ceva şi au ceva: Dreptate! ( şi reuşesc doar unii). Evită să vadă tragedia României rurale, a sistemului sanitar, educaţional, stând confortabil în studiourile emisiunilor de ştiri fiind implicaţi profund în a demonstra fapte inexistente, adică ceea ce au făcut ei bun şi bine pentru România.
Nu mai pomenesc de necinstea pe care o fac politicienilor onorabili ai ultimelor două secole.
Kogălniceanu, Maiorescu, Brătianu, Titulescu, au avut toţi un rol mesianic pentru acest popor, ţara devenind cea mai dezvoltată din această parte a continentului în perioada premergătoare Primului Răzoi Mondial şi mai apoi pentru scurtă vreme în perioada interbelică, aceşti oameni contribuind la sincronizarea culturii, a legislaţiei, a mentalităţii chiar, cu cele vest europene. Cu toate că procesul nu e perfect, existând acele "forme fără fond", despre care vorbea prima dată Titu Maiorescu, era necesar pentru a ne despărţi definitiv de barbarul Orient Apropiat. Dar astăzi am impresia că ne întoarcem în acest spaţiu prin metehnele promovate, prin agresivitatea lor şi numărul extrem de mare. Politicienii de azi concep o istorie a faptelor neîntâmplate, care e un fel de cult al personalităţii adaptat democraţiei. Reuşita lor este evidentă prin faptul că demisiile de onoare sunt sporadice, la fel şi intrările de noi personaje în grupurile executive ale partidelor. Aşadar, mult dorita reformă a clasei politice rămâne un fel de luminiţă la capătul unui tunel, iar politicienii actuali când o întrezăresc alocă fonduri pentru lungirea tunelului, că au de unde....

Zăhărelul electoral devine ingredient de bază pentru mămăliga oferită votanţilor, potolindu-le revolta până la următoarele alegeri, unii vor refuza să o înghită, dar for fi obligaţi să o mestece prin metode deja sistematizate.

luni, 7 decembrie 2009

Ab initio!

Izolarea şi cenzura morală pare să fie şi azi, aici la noi,(în România şi în alte ţări netolerante) metoda-standard de protecţie a oamenilor adevăraţi, a intelectualilor, a celor care văd puţin mai departe de propriile nevoi, suferinţe. Astăzi, conservatorismul primeşte o serie de valenţe negative deoarece împiedică mişcările mari, naturale şi adevărate să avanseze şi să se instaleze în mentalitatea umanităţii, fiind totodată un gardian cam somnoros pentru că printre gratiile acestei "închisori de idei noi" se strecoară o molimă ce blochează drumul către izvoarele spirituale, e un flagel cu mari puteri persuasive. Avem deci, un viitor deja calamitat, determinat de greşelile din trecut şi prezent, şi ceea ce aşteaptă de la noi, probabil, o entitate superioară a universului, este, ca în ciuda acestor divergenţe dintre conceptele temporale să reuşim să devansăm această nereuşită creaţie proprie. Observăm că putem excela atât prin greşelile cât şi virtuţiile noastre, dar în ultima vreme sunt interesat dacă procesul e static din punct de vedere istoric(temporal), adică balanţa a fost întotdeauna echilibrată, sau a înclinat spre o parte sau alta într-o anumită perioadă de timp? Mă preocupă subiectul deoarece aş vrea să-mi răspund unei alte întrebări: cum vor privi generaţiile viitoare această aparentă ascensiune a tot ceea ce îi priveşte pe oameni, ascensiune începută acum două secole?
Internetul e foarte surprinzător din punct de vedere social, comportamental, istoric, politic, el a devenit un nou spaţiu de dezbatere, de luptă între două tabere adverse luptă ce a dus întotdeauna la evoluţie. Răspândirea acestor mijloace aduce o uluitoare transformare în graficul noilor descoperiri, a creşterii exponenţiale a cunoştinţelor umanităţii, devenind un accelerator, un catalizator al acestor procese (acesta cred că e singurul argument care mulţumeşte pe toată lumea). În general, toate bune şi frumoase, până să aruncăm privirea peste o ştire oarecare, mai controversată ea decât altele, furnizată de ediţia online a ziarului X. Comentatorii acestor ştiri sunt dovada democraţiei prost înţelese şi a unui instinct extrem de violent şi primitiv, acela de a contesta cu înverşunare crezul altei persoane, de a-şi spulbera oponentul doar pentru doza de dopamină( "hormonul fericirii") declanşată în corp, şi la figurat, în conştiinţă, pentru o victorie subiectivă. Totuşi cred că greşesc când spun " o greşită înţelegere a democraţiei", mai degrabă lipsa educaţiei în spiritul ei. Nu am reuşit să sincronizăm procesul evolutiv cu cel educaţional poate şi din lipsă de voinţă politică şi putem exemplifica asta prin cazul României care niciodată nu va ajunge la acelaşi nivel de dezvoltare ca Germania, de exemplu, doar pentru că nu există voinţa politică de a investi în infrastructură, educaţie şi nici dorinţa de a creea solidaritate naţională exprimată prin multă muncă.....

Am zis multe şi nimic, ideea e că voi încerca în următoarele post-uri să tratez problemele fondului şi să găsesc problemele acestuia, ca în viitor să coalizez o forţă care să mă ajute să le rezolv. M-am săturat să citesc despre oameni, idei, evenimente, "celebri/e-pentru-o-secundă" dar şi să văd oameni făcând asta....sunt o sumedenie de teme de valorificat, idei geniale de pus în practică, clipe frumoase petrecute împreună!

P.S: Sunt tare dezamăgit că omul care putea să facă pentru români totul a mai primit cinci ani ca să facă nimic!